Scurt și la obiect! – 24 august 2023

NOU! Speakers Net va avea prima grupă de juniori, mentorată de colega noastră Cristina Zamfirache! Aceștia au absolvit cursul Speaker Elite by Andy Szekely și sunt dornici să ducă la următorul nivel, prin practică, ceea ce au învățat. Juniorii se alătură clubului din septembrie și cel mai probabil îi veți putea vedea la finalul anului, pe scena celui mai îndrăgit eveniment Speakers Net – Conferința de Crăciun.

*

Invitație! Ai simțit vreodată că nu-ți găsești locul în lume și printre oameni? Că îți e dificil uneori să aparții unui grup? Dacă da, sugestia noastră este să vii la următorul eveniment Speakers Net, din 21 septembrie, pentru a nu rata discursul Magdei Ștefana. Iată mesajul Magdei pentru tine: „Te invit să mă însoțești în călătoria la capătul căreia am înțeles cu fiecare fibră a corpului ce înseamnă și cum se simte să ai locul tău în lume. O călătorie pe care o facem într-un loc surpriză, vei vedea despre ce este vorba atunci când vei fi în sală… În acel mediu ne vom conecta cu cineva care nu-și pune astfel de întrebări, pentru că locul ei în lume este de fapt parte din cine este. Vei avea astfel ocazia să simți experiența de a fi la locul potrivit, fără să ai nevoie de permisiunea nimănui, doar de permisiunea și deschiderea ta. Și călătoria nu se oprește niciodată…”

*

Pontul săptămânii! Mai mult nu înseamnă neapărat mai bun! Ca speaker, e firesc să îți dorești să oferi cât mai multă valoare prin discursul tău. Totuși merită să ținem cont sau să ne amintim că mai mult nu înseamnă neapărat și mai bun. Ba chiar dimpotrivă, dacă includem mai multă informație decât poate asimila publicul în intervalul de timp avut la dispoziție, îi facem un deserviciu.

*

Recomandare! Vrei să petreci timp de calitate împreună cu persoana iubită? Experimentați împreună  tabăra Fiți fericiți în cuplu. De ce? Tango, Tai Chi, masaj și răsfăț, aromaterapie, exerciții de comunicare… pe scurt, 14 ore/zi dedicate iubirii, pasiunii, comunicării autentice, conectării în cuplu.