Mentori din Speakers Net pentru liceenii din Sectorul 5 al Capitalei

Membrii Clubului Speakers Net vor fi mentori pentru liceenii din Sectorul 5 al Capitalei, într-un proiect al Asociației Susținem Performanța. Vezi, mai jos, comunicatul de presă al asociației:

Lansare proiect LIDER@5

75 de liceeni din Sectorul 5 al Capitalei vor dobândi competențe de public speaking, comunicare și leadership în cadrul proiectului „Lider@5”, lansat de Asociația Susținem Performanța, proiect care se derulează în perioada 12 iulie – 15 decembrie 2022.

Proiectul beneficiază de cofinanţare de la bugetul local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache” în domeniul educație, în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Obiectivul general al proiectului este formarea tinerilor ca viitori lideri, prin dezvoltarea abilităților de comunicare și public speaking.

Participanții în acest proiect vor urma programul Speaker Elite – creat de Andy Szekely, unul dintre cei mai buni traineri și public speakeri din România – și vor beneficia de experiența membrilor Clubului Speakers Net în cadrul unei serii de ateliere practice de public speaking. Liceenii vor învăța tehnici de angajare a audienței și de livrare a ideilor într-un mod captivant. De asemenea, vor învăța tehnici de control emoțional, limbajul non-verbal, tonul vocii, astfel încât să transmită încredere și siguranță, tehnici de brand control și story-telling.

Proiectul include și o competiție a celor 75 de participanți care se va derula pe tot parcursul proiectului și va culmina cu o Gală – concurs în cadrul căreia un juriu de specialitate va alege un câștigător dintre 10 finaliști. Gala – concurs va avea loc în 10 decembrie, la Teatrul Elisabeta, iar participarea este liberă, cu confirmare fermă, în limita locurilor disponibile.

Cristina Bărănescu, președinte al Asociației Susținem Performanța: „Am primit cu entuziasm vestea că proiectul „Lider@5” a fost selectat pentru cofinanțare de Centrul Cultural și de Tineret „Ştefan Iordache”, deoarece știu ce instrument valoros este vorbitul în public. Când îți dezvolți această abilitate nu devii doar un mai bun comunicator, ci înveți să te cunoști mai bine și pe tine, și pe ceilalți, te dezvolți personal și contribui în egală măsură. Am mai lucrat cu liceeni și am văzut ce beneficii poate avea vorbitul în public în această perioadă a adolescenței. Mai ales acum, după pandemie. Așa că abia aștept să îi cunoaștem și să lucrăm cu nou generație de lideri.”

Detaliile referitoare la înscrierea ca participanți în proiect a liceenilor, despre participarea la Gala – concurs sau alte detalii legate de proiectul „Lider@5” pot fi găsite pe site-ul Lider5.sustinemperformanta.ro.

ASOCIAȚIA SUSȚINEM PERFORMANȚA

Intrarea sergent Constantin Apostol nr. 9, ap. 26, sector 6, București

Telefon: 0722630598

www.sustinemperformanta.ro

Ești licean în Sectorul 5 al Capitalei? Înscrie-te AICI pentru a beneficia de proiectul LIDER@5