Speakers Net

DESPRE NOI

Speakers Net – Clubul de public speaking care te ajută să îți construiești sau să îți rafinezi propriul stil de speaker, indiferent de mărimea auditoriului (de la o persoană până la câteva mii).

Pentru cine este Speakers Net

Ai experiențe de viață prețioase cu care vrei să îi inspiri și pe alții?

Vrei să transmiți mai bine ceea ce ai de spus celor din jurul tău ?

Vrei să te faci mai clar și mai bine înțeles?

Ai de susținut în următoarea perioadă un discurs ?

Va urma să ții o prezentare, un pitch de vânzare și vrei să te pregătești cu adevărat?

Vrei să ai mai multă încredere în tine, mai mult curaj și să îi inspiri și pe ceilalți?

Ai colegi, prieteni sau membri ai familiei care pot fi inspirați de poveștile tale de viață?

Ești părinte și vrei să îți educi copiii să își trăiască Viața frumos?

Atunci este și pentru tine, deoarece Speakers Net este clubul de public speaking și leadership unde creșterea personală și contribuția se manifestă prin public speaking.

Concret, de ce să participi la întâlnirile Speakers Net?

  1. În primul rând, pentru că este un format de practică unic în România, format ce are la bază dăruirea și expertiza celor doi fondatori, Cristina Bărănescu și Romeo Crețu.
  2. În al doilea rând pentru că participanții susțin discursuri cu grade diferite de dificultate și astfel poți învăța din toate nivelurile de experiență.
  3. În al treilea rând pentru că ai acces la comunitatea Speaker Elite, creată de Andy Szekely, din care fac parte absolvenții acestui curs, doritori de practică și exersați în arta feedback-ului generativ.

…Și în următoarele rânduri pentru că este pragmatic:

Pregătești și susții în siguranță discursuri sau prezentări pe care urmează să le folosești în activitatea ta profesională;

Te dezvolți frumos într-un context centrat pe performanță, context care te susține în practica de public speaking (80% dintre participanți au absolvit un curs în domeniu);
Primești feedback generativ valoros de la participanți și fondatorii clubului (Romeo și Cristina);
Îți construiești stilul tău personal de public speaking inspirându-te din metode și tehnici faine prezentate la fiecare ediție;

Utilizezi un sistem obiectiv de măsurare a evoluției personale bazat pe număr de participări, număr de discursuri susținute, număr de discursuri șlefuite și număr de întâlniri la care ai primit multe microfoane de recunoaștere (vino și află despre ce e vorba);Te dezvolți personal alături de prieteni care pun accent pe contribuție și creștere personală.

Pe scurt, ce se întâmplă la Speakers Net?

  1. Susții discursuri sau prezentări de maxim 5 minute
  2. Primești în siguranță feedback generativ de la prieteni
  3. Integrezi feedback-ul primit și devii din ce în ce mai bun în discursuri și prezentări

 

De ce să vii la Speakers Net? Iată ce spune Mihaela Radu:

”Repetițiile și curajul câștigat în întâlnirile Speakers Net, m-au ajutat enorm să mă pot exprima în fața persoanelor dragi mie față de care aveam cel mai mare trac și să le cer eu ajutorul.
Vă mulțumesc ție și lui Romeo și vă sunt recunoscătoare pentru tot ce dăruiți!”

 

 

Ce obții venind la Speakers Net?

  • Performanță în susținerea discursurilor și prezentărilor
  • Prieteni de calitate animați de același scop
  • Informații de calitate, conștientizări profunde și recunoaștere pentru efortul depus și performanță

Contribuția financiară este o mică parte în raport cu ceea ce obții pentru tine alături de ceilalți, adică 50 de lei pentru fiecare seară de practică. Îți recomandăm să vii din când în când însoțit de un prieten / o prietenă care simți că are nevoie de un astfel de club.

Există și posibilitea de a achiziționa abonament pe 6 luni (12 întâlniri) la prețul de 450 de lei în loc de 600. Banii nu se returnează în cazul în care nu ajungi la întâlniri.

Înscrie-te pentru sesiunea de practică, utilizând formularul de mai jos.

 Cine sunt fondatorii grupului Speakers Net?

 Romeo Crețu

Dezvoltă și susține programe de training, workshop-uri, seminarii și conferințe pentru companii din diverse domenii de activitate – www.romeocretu.ro

Este trainer alături de Andy Szekely în toate programele Self Mastery Bootcamp și People Mastery Bootcamp

Este trainer principal alături de Andy Szekely în programul Speaker Masterclass Bootcamp, instruind peste 200 de participanți în arta susținerii de discursuri inspiraționale

Din 2017 susține în licee cursuri în cadrul proiectului „Dăruiește pentru Educație!”www.daruiestepentrueducatie.ro

Susține cursuri de o oră pe diferite teme în cadrul proiectului „Ora de Training”www.oradetraining.ro

Desfășoară cursuri și seminarii în care îi inspiră pe oameni să-și instaleze obiceiuri constructive prin care își ating obiectivele și obțin rezultate de durată – www.obiectivesiobiceiuri.ro

Trimite în fiecare zi lucrătoare din an o maximă care îi inspiră pe oameni la primele ore ale dimineții – www.maximazilei.ro

Pregătește terenul pentru Conferințele „Viața merită trăită!” ce vor avea loc în viitorul apropiat – www.viatameritatraita.ro

Este autorul cărților „Obiective și Obiceiuri”, „Viața merită trăită!” și „Gânduri primite și trimise mai departe”

Cristina Bărănescu

Are experiență atât ca redactor și editor, cât și în zona de public speaking, dezvoltare personală și de  construcție a afacerilor în rețea. A fost traducător, redactor la Regia Autonomă Monitorul Oficial și redactor-șef al site-urilor de știri Realitatea.net și Antena3.ro.

Este cofondator al platformei de știri MlmNews.ro și al seriei de evenimente Network Marketing Forum, dedicate antreprenorilor independenți din domeniul de vânzări directe și network marketing.

Este facilitator în echipa Bootcamp University fondată de Andy Szekely.

Inspirată de fiul ei Mihail, Cristina lansează și proiecte adresate copiilor. Printre acestea se numără cursul de vară pentru copii English Mama și cartea Peripețiile lui Tănase. Despre prietenie, o povestioară în versuri publicată de Editura Floare de Iris.

ECHIPA DE ORGANIZARE IAȘI:

Dr. Irina Vasilescu
Trainer cu experienta de 22 ani.
Facilitator Elite School si Bootcamp University by Andy Szekely.
Coach, autor, antreprenor. Antrenor de fericire.
Pasionata de contexte de educatie si contributie: vorbitul in public este unul dintre ele.
A facilitat si organizat cursurile de public speaking Speaker Elite din Iasi din 2013.
Absolventa a programelor marca Andy Szekely:
Speaker Mastery (tabara intensiva de 8 zile)
Speaker Elite (program de formare de 10 saptamani)
Business Storytelling
Autoarea cartii Fii fericit acum si multor altor titluri si creatoarea cursului Fii fericit acum in 5 pasi simpli!
Irina este fondatorul si directorul editurii Floare de Iris din Iasi.

Roxana Tudorița Baban

Experiență în zona de public speaking ca avocat pledant și mediator de peste 17 ani.

Formator, speaker și voluntar din anul 2017 în proiectul „Educație juridică în școli” și susținere de seminarii cu teme juridice pentru elevi, părinți și profesori.

Coautor al articolului intitulat  „Reflecții critice cu privire la  Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2018”  in revista „Dreptul” nr. 1/2019.

Adriana Lesovschi

Trainer de dezvoltare personală, coach.

Din 2016, facilitator în cadrul programelor Elite School și Bootcamp University, programe marca  Andy Szekely.

Experiență de peste 20 de ani în domeniul comunicării, consultant vânzari și servicii customer-care. „Toată experiența mea vine din miile de ore în care am vorbit cu ceilalți; prin telefon, față în față și, în ultimii ani, în public.”

„În cadrul programului Speaker Elite pe care l-am parcurs și facilitat am conștientizat puterea pe care o are vorbitul în public și cum poate mesajul nostru să inspire, să schimbe vieți și să ne transforme în adevarați lideri.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *